O minunare in fiecare zi

Bicicleta mea cu flori

2011-03-26T17:13:00.003+02:00

Sau cum să fii fericit plimbându-te o oră cu frumuseţea în coş pe străzi faine din nordul Bucureştiului.

Cu bucuria asta am dat peste un ciclist serios (cursieră, costum special, cască) şi în vârstă, supărat şi bodogănind o domnişoară care se încurcase cu maşina şi blocase puţin trecerea pe pista de biciclişti.

Eu credeam că cei care merg cu bicicleta sunt în general oameni mai toleranţi. Îmi închipui că mersul pe bicicletă nu poate decât să te facă bucuros, poate fi terapeutic, chiar cathartic.

Oameni buni, e loc pentru toţi în oraşul ăsta aglomerat şi dezorganizat. Cu puţină răbdare şi bun-simţ ne strecurăm cu toţii fără să ne enervăm. Bicicliştii se plâng că nu sunt toleraţi în trafic, dar ei cât de toleranţi sunt cu şoferii?

Iepuri şi melci

2011-02-26T13:35:00.000+02:00

"[...]unul dintre ei povesti că întotdeauna, înainte de a se apuca de secerat, se plimba pe câmp ţipând, astfel încât iepuraşii pitiţi în iarbă să se poată salva.
— Cei care n-au noroc rămân între lamele secerătorii. Într-un an am găsit trei: unul fără urechi, altul cu lăbuţele din spate tăiate, iar al treilea retezat în două. În verile când i-am alungat, nici unul n-a fost prins în lamele secerătorii." (Arto Tapio Paasilinna, Anul iepurelui)

Eu, primăvara trecută, agitându-mă pe lângă pomişorii care urmau să fie săpaţi şi adunând toţi melcii ca să-i duc departe, în iarbă. Plouase, erau atât de mulţi.

Şi altădată, un melc. Era o curte sălbatică, plină de ierburi înalte. Am găsit un melc şi l-am aruncat mai departe în iarbă, ca să nu-l calce careva. Apoi am uitat de el, ne-am plimbat încoace şi-ncolo şi am călcat pe el chiar eu. Din când în când îmi amintesc de el.

Colivia

2010-12-08T23:38:00.003+02:00

Jos la ghenă e o colivie. Colorată, cu urme de mâncare, de gânieţi, caldă încă, aş zice. Are ferestruici, ca o căsuţă.

E cel mai trist lucru de zilele-astea, mai trist decât frazele de lemn găunos ale textului în care mi-am băgat limba franceză, să traduc, de lemn.

Mi-am amintit de vecinul de dedesupt, de când stăteam la garsonieră. Locuia, mai locuieşte?, cu soţia şi doi copii adolescenţi, avea şi câine şi papagali, vedeam colivia de la balcon pe pervaz şi îi auzeam, dar parcă o ţinea acoperită. Îl invidiam, eu nu eram în stare nici să am o plantă, îmi murise şi pătrunjelul. Voia să se mute, a venit la uşă că îi pică în baie de la noi şi că trebuie să repare ca să poată să vândă. Îmi era puţin teamă de el, era cam ciudat, îi auzeam mereu certându-se.

Cum să pui o colivie la ghenă? Mâine femeia de serviciu, sigură pe ea, stăpână pe scările blocului, pe ghenă, pe urmele paşilor mei, o va lua, cine ştie, o va pune în maşina de gunoi.

Şi mi-am amintit de vrăbiile mele de vara asta, îşi făcuseră cuib în scurgerea de la balcon, închisă pe partea asta. Le-am văzut de câteva ori scoţând capul, tot de pe balcon, n-am apucat să-i fac poză înainte să rămân fără aparat, la mare, aveau puişori acolo, în scurgerea balconului meu. Le puneam firimituri pe pervaz, dar nu ştiam niciodată dacă ele vin sau altele.

Mă făceau să mă simt bine, după dezastrul cu noile mele plante care deja îmi mureau. Cel mai bine îi mergea uneia care era de fapt buruiană, am observat mai apoi, după ce cotropise floarea. Am udat-o în continuare, ca pe celelalte, doar crescuse pe balconul meu, nu puteam s-o smulg.

Acum am alt pătrunjel şi un balcon mai călduros decât cel de anul trecut.

Mă duc să mă culc puţin, mai am nişte buturugi de tradus mai încolo.

A trecut ceva de când n-am mai trecut cărţile aici

2010-11-21T17:42:00.006+02:00

De la Gaudeamus-ul de azi:
Roberto Bolaño - Târfe asasine, Curtea Veche, 2009
Monica Ali - Brick Lane, Curtea Veche, 2006
Radu Petrescu - Matei Iliescu, Paralela 45, 2007

Cam un an. De la Gaudeamus-ul de anul trecut, de la Vama Veche, de la Cărtureşti, de la poştă:
Ma Jian– Tăiţei chinezeşti, Curtea Veche, 2009
Mihail Vakulovski – Nemuritor în păpăşoi, Vinea, 2006
Gheorghe Iova – Călare pe muşcătură, Paralela 45, 1998
Caius Dobrescu – Deadevă, Paralela 45, 1998
Victor Erofeev – Frumoasa rusoaică, Paralela 45, 2006
Ştefan Baştovoi – Iepurii nu mor, Polirom, 2007
Radu Cosaşu – Opere III: Cinci ani cu Belphegor, Mătuşile din Tel Aviv, Polirom, 2009
Constantin Fântâneru – Interior, Polirom, 2006
Varujan Vosganian – Cartea şoaptelor, Polirom, 2009
Calvino, Italo – Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Polirom, 2006
Thomas Bernhard – Vechi maeştri, Paralela 45, 2005
Thomas Bernhard – Da, Paralela 45, 2004
Mircea Cărtărescu - Frumoasele străine, Humanitas, 2010
Mircea Horia Simionescu - Bibliografia generală, Humanitas, 2007
Mircea Horia Simionescu - Toxicologia sau Dincolo de bine şi dincoace de rău, Humanitas, 2007
Mircea Horia Simionescu - Breviarul. Historia calamitatum, Humanitas, 2007

Iată lista completă, dacă vrei să împrumuţi.

Let go

2010-10-07T13:21:00.003+03:00

Sunt oameni cu care mă intersectez şi pe care aş vrea să-i ţin aproape, pentru că-i simt cu sufletul, pentru că-i simt. Dar trebuie să învăţ să renunţ, să-i las să se îndepărteze, lucurile să-şi urmeze cursul normal. Să nu încerc să-i reţin, să-mi opresc tendinţa de posesie. Să mă bucur că există, să mă mulţumesc cu această căldură pe care mă fac să o simt şi pe care o voi simţi de fiecare dată când mă voi gândi la ei.

Mamaie, matale ştii că pământul e rotund?

2010-09-05T20:54:00.007+03:00

Cel mai puternic am simţit că nu mai e când curăţam ultima ceapă. Ultima pusă şi culeasă cu mâna ei, în grădină. M-am uitat în cămară: mai aveam nişte mălai, bulion şi grâu; îmi dăruia cu drag tot ce avea prin gospodărie. Mai eram legate fizic pentru încă o vreme. Mamaie, matale ştii că pământul e rotund? Aşa o întrebam din când în când pe bunica mea, tot mai puţin pe măsură ce o vedeam mai rar. Nu prea mă credea, doar ultima dată a zis, resemnată, o fi, maică, dacă zâceţ' voi. Mă întrebam cum îşi reprezintă ea lumea. Nu ştia să scrie şi să citească. Nu ştia în ce an suntem, îşi amintea doar aproximativ ce vârstă are, dar ştia că s-a născut în '35, de Rusalii. Şi, mai ales, ştia câţi au trecut de când era văduvă, n-a mai apucat să se împlinească patruzeci. Şi câte luni erau de când îşi îngropase fiul, n-a mai numărat decât patru. Îmi plăcea să o văd mirându-se. Îi povesteam pe înţelesul ei, universul meu de acum se apleca spre lumea ei, care fusese cândva parţial şi a mea. Vorbeam în felul ei, ca să mă simtă mai aproape. Păi şi e mulţi oameni în avionu'-ăla? Mulţi, mamaie, vreo două sute. Şi e foarte mare, ca d-aici până la baltă. Ce-şi pot spune doi oameni foarte diferiţi? Un om care nu iese din satul lui şi unul care trebuie să-şi reorganizeze structura interioară de fiecare dată când se întoarce la sat, fie şi numai cu gândul? Ce te poate lega de cineva atunci când nu există "comunicare"? Lipsurile, bucuriile, realizările comune? Cel mai mult ne-au apropiat, cred, aventurile agricole. Când plecam cu noaptea-n cap la câmp, doar noi două. Când am rămas cu căruţa în pană şi a trebuit să ne întoarcem cu ea goală, cu o roată pe jantă, am revenit să luăm porumbul a doua zi la trei dimineaţa, cu o căruţă împrumutată. Când s-a rupt un par care susţinea grămada de coceni de pe căruţă şi a trebuit să descărcăm tot, când s-a rupt hamul măgarului ce trăgea la căruţa plină cu struguri şi l-am legat cu ce s-a nimerit. Când mi-a încredinţat prima dată transportarea recoltei. Drumul ăla de câţiva kilometri buni pe lângă măgarii înhămaţi, văile abrupte, coborâte cu bine - greu nu poate fi prea greu. De la ea am învăţat că se poate mai mult şi mai bine şi, mai ales, că se poate acum, nu lăsăm pe mâine..., zicea mereu. Şi nu lăsa. Ne-a apropiat, desigur, faptul că-şi împărţea camera şi patul cu mine şi cu sora mea. Iarna. O vreme cu saltea de paie, pe care se aşeza bine măsuţa cu trei picioare, iar pe măsuţă, tigaia aburindă şi mămăliga. Dormea pe margine, ca să avem noi loc. Spre dimineaţă, când se făcea foarte frig, mai punea o pătură pe noi, apoi ieşea la treburi. Nimic nu mai era la fel când am dormit ultima dată la ea. Mie îmi era mult mai bine, ei îi era tot mai rău. Cei care formaserăm o familie eram acum împărţiţi în cinci locuri - patru pe lumea asta, în patru ţări, şi unul pe cealaltă. Primeam micul dejun la pat înainte să ştiu măcar că există aşa ceva. Mulgea caprele devreme, apoi lăsa toate treburile şi îl fierbea, pentru că eu şi sora mea ne scandam foamea din casă. Uneori pe vatră, dacă butelia era consumată sau pur şi simplu ca să facă economie, apoi ne aducea să mâncăm, în cameră, unde noi eram încă în plapumă. Lapte dumicat. În castron de metal sau în strachină. Mamaie, ne faci cococi? Asta era când făcea pâine, iar nouă ne era prea foame ca să mai aşteptăm. Lua o bucată de cocă nedospită şi o cocea pe vatră, la focul care încingea ţestul. Îl mâncam cald, cu brânză. Ne-a legat, fără îndoială, dorul de bunicul - eu nu-l cunoscusem deloc, ea, prea puţin -, deşi nu vorbeam despre asta, doar îmi povestea iar şi iar cum a murit - 23 august, tractoru', la pod la Vad, pă drum la spital, trei copii, Ionel dă zece luni, dădică-ta în burtă - şi ce om bun fusese. Era, pentru amândouă, posibilitatea pierdută a armoniei în familie. Altfel, pe bunicul îl ştiam din fotografiile lipite cu cocă pe coală violet, în ramele de tablouri de pe pereţi. Ne îmbăia în albia de lemn, ne pigulea de păduchi, ne spunea să nu stăm prea mult pe gheaţă, la baltă, ne lăsa indicaţii să punem brânza în sădilă, ce şi cum să dăm de mâncare la animale. În fiecare zi, înainte să plece la muncă la asociaţie, care pentru ea încă se numea colectiv. Destul de târziu am înţeles ce-mi plăcea cel mai mult la bunica, de ce mi se părea bună. Nu avea acea întunecime a sufletului pe care o au cei mai mulţi oameni care locuiesc la ţară. Avea foarte puţin din invidia, din agresivitatea defensivă şi din îndârjirea pe care ţi-o dau proximitatea permanentă a celorlalţi, desfăşurarea vieţii tale sub privirile tuturor şi, deci, evaluarea continuă de către colectivitate. Avea, în schimb, o atitudine umilă, faptul că nu "ştia carte" o închidea imperceptibil într-o lume a ei. Când s-a stins bunica, am înţeles că nu eşti cu adevărat matur până nu începi să-ţi duci morţii la groapă. Am înţeles că un om nu e doar un om, poate fi un punct într-o reţea, un reper, o instituţie. Suportul pe care se sprijină o parte din tine. Plângându-ne bunicii ne plângem îndepărtarea definitivă de copilărie. Ruperea legăturilor, destrămarea. Şi, poate, pierderea acelui loc căruia mult timp i-ai spus acasă, deşi locul e încă acolo, pustiu. Căci amintirile devin dureroase când nu mai ai ocazii să le rememorezi. Cei rămaşi în urmă fac ce fac toţi urmaşii, îşi revendică dragostea ei, spunând că ar fi avut dreptul să primească mai mult din asta sau din cealaltă, îşi laudă şi îşi cântăresc retrospectiv afecţiunea. Sper să nu ştie. Să n-o doară. Să zâmbească şi să ne compătimească. Să nu creadă că dragostea mea se măsoară în lacrimi, în lumânări aprinse la mormânt şi în covrigi daţi de pomană. Îmi doresc ca acolo unde e acum să fie altfel, să nu mai aibă temeri şi slăbiciuni, să aibă linişte şi detaşare. Să ştie să scrie şi să citească, să ştie cum e un avion, dar să nu-i pese în ce an suntem, să nu mai existe timp. Să nu mai existe bariere între ea şi aceia, puţini, cu care aici nu s-a înţeles. Să ierte. Să înţeleagă că pământul e rotund, să înţeleagă mai multe decât înţeleg eu, decât i-aş fi putut explica. Text apărut la LiterNet

Fotografii pentru Veronica

2010-09-02T21:13:00.004+03:00

De data asta, puţine fotografii. Rămân, însă, cele de anul trecut.

În depărtare, Sibiul.

Un melc

2010-07-31T14:40:00.001+03:00

Uite, voiam să vă povestesc despre un melc.
Un melc mic de tot care a venit acasă cu bicicleta. :)
S-a căţărat pe bicicleta lui George şi l-a descoperit acasă, când lega bicicleta, la etajul şase. L-am adoptat imediat, era minuscul. L-am luat în mână şi nu ştiam ce să fac cu el, a început să meargă pe mâna mea, moale şi umed, ca şi cum era la el acasă. Era atât de mic şi de curajos. M-am emoţionat. Mă simţeam responsabilă pentru el. Am adus o foaie de varză şi l-am pus acolo cu grijă, melcii trebuie desprinşi foarte uşor când sunt mici. S-a plimbat pe foaia de varză, apoi s-a ascuns pe dosul ei. L-am dus cu tot cu foaie afară, pe sub tufişurile de pe lângă bloc. Mi-am propus să verific la scurt timp ce mai face, dar am uitat.

N-am mai fost

2010-07-24T12:31:00.000+03:00

de aşa mult timp pe aici, că am fost uimită cum arată... :)

În dimineaţa asta...

2010-06-16T07:43:00.001+03:00

Copacii de la fereastră văluriţi de vânt, soarele vălurit de copaci, lumina vălurită de perdea, pe pielea mea.

Citrus fruits

2010-05-13T08:04:00.000+03:00

Foto de Scott Bauer

de aici

De vânzare: lumina zilei

2010-02-18T18:12:00.000+02:00

Îţi place să te uiţi din stradă la clădiri, la fiecare fereastră în parte, până sus. Nu te mira că unele sunt acoperite cu afişe uriaşe, ştii doar, acum totul e de vânzare, chiar şi deschiderea casei spre afară. Cum să fie înăuntru?! Probabil e ca în autobuzele înfăşurate în reclame, de acum câţiva ani. Te uitai pe geam, şi nu distingeai nimic, afară se vedea ca o poză foarte neclară, în mişcare, te dureau şi ochii de la găurelele alea. Te duceai în faţă, la şofer, unde geamurile nu erau acoperite. Oameni în cutii opace pe roţi. Colorate.

Acum reclamele nu te mai sufocă în autobuz – deşi, de la o vreme, ţi se livrează cu forţa spoturi video-audio, audio – , dar se lăbărţează tot mai mult pe clădiri. Case şi bucăţi de clădiri înalte sunt acoperite de tot cu creativitate. Cearşafuri întregi de creativitate. Priveşte, oraşul tău e plin de culoare! Da, chiar trăiesc oameni, zeci, sub afişul ăsta colorat, cu găurele. Primesc bani buni ca să nu se mai vadă feţele lor, ci acest chip fabricat, care zâmbeşte ca să vândă. Teancuri de apartamente unite de aceeaşi pânză uriaşă, de aceeaşi tranzacţie cu lumină şi privelişti. Oameni prinşi de bunăvoie în plasa reclamei, de la etajul cinci în sus. La vecinul de la patru n-a ajuns plapuma, îi invidiază pe norocoşi. Vrea şi el să-şi dea pe euro metrii pătraţi de lumină.

Casa ta e înfăşurată în plasă ca într-un giulgiu colorat, ochii-ei-ferestre îşi pierd rostul, sunt mereu înceţoşaţi. Ochii copiilor tăi. E ca şi cum ai privi lumea cu o plasă pe cap. Să nu poţi fi în contact direct cu afară nici când deschizi fereastra, să nu poţi întinde mâna să simţi ploaia, să nu ţi se poată aşeza vrăbii pe pervaz. E ca şi cum ai avea ferestrele mereu murdare. La urma urmei, ai putea renunţa şi la plante.

Să nu simţi vârstele luminii pe pielea ta. Să nu ştii cu exactitate cât de voioasă e lumina dimineaţa, să nu percepi înmuierea soarelui spre seară, aplecarea lui spre orizontală. Să nu ai toate gradaţiile de umbre în camera ta, să nu ai de ce să tragi draperia. Să nu mai existe „departe “, „cât vezi cu ochii“. Să nu poţi vedea intersecţia aglomerată şi gălăgioasă, nici bulevardul pustiu în miezul nopţii, luminile oraşului. Care stele?

Să nu vezi cum se leagănă copacii. Să auzi ploaia, dar să n-o poţi privi, să nu ştii când începe să ningă. Să nu-ţi poţi încrucişa privirea întâmplător cu mine, când mă uit din staţie să văd ce perdele ai. Multe capete se ridică acum spre locul unde e fereastra ta, dar nu se uită în ochii tăi, ci în ochii cearşafului. Să nu vezi oameni alergând după autobuz, sărutându-se când se întâlnesc, făcând cu mâna când zăresc pe cineva, capete date pe spate de râs, copii de mână cu părinţii lor, biciclişti depăşind coloana de maşini, domnişoare elegante, florăria din colţ. Cum se revarsă oamenii din gura de metrou. E singurul afară pe care-l poţi avea, şi tu tocmai l-ai vândut pe bani! Puteai să te gândeşti măcar la pisică. Îţi rămâne totuşi neacoperită fereastra de pe spate, de la baie.

Zi mersi că nu e şi cerul plin de reclame. Mai trec din când în când aparate zburătoare cu bannere fâlfâitoare, dar mai e destul până când norilor li se vor da diverse forme promoţionale, sau până când afişele digitale vor împânzi cerul. Stai liniştit, sigur lumina va trece prin ele.

Un text cuibărit la LiterNet

Pătrunjelul

2010-01-26T21:30:00.000+02:00

Am pătrunjel în ghiveci. Stă pe balcon ziua, iar de când e foarte frig, seara îl aduc în cameră. De două ori l-am uitat. L-am găsit pleoştit, am avut emoţii. L-am adus la căldură, i-am dat puţină apă, şi-a revenit. Doamne, m-am ataşat de el. N-am nicio plantă, dar mă simt legată de pătrunjelul din ghiveci. În seara asta, pentru prima dată, n-am putut rupe câteva fire, să pun în ciorbă. Era pe masa la care mâncam. Dacă ar fi rămas pe balcon, l-aş fi mâncat fără să-mi pese. Nu cred c-am să mai rup din el, poate mai la primăvară.

Zăpadă şi nori

2010-01-19T20:07:00.000+02:00

Urci muntele pe trepte săpate în haina sa de zăpadă. Are o altă suprafaţă, nu te mai caţeri pe pietre şi cărări, ca vara, ci pe glazura albă şi îngheţată. Norii sunt mai aproape şi mai vii ca oricând, bucură-te de ei până nu te înghit.
Capra - Bâlea şi înapoi. Făgăraş. Deasupra lumii.

Foto: Cristi Vasile şi George A. Enescu

China în paharul meu

2010-01-05T19:48:00.000+02:00

Am făcut lapte de soia! Dòu nǎi. Încă e cald.
E simplu, nu ştiu de ce nu am făcut până acum. Are aproape acelaşi gust ca în China. Şi o să fac şi tofu.

Covrigi cu ceai

2009-12-29T12:06:00.000+02:00

Azi am mâncat covrigi în ceai. Adunaţi de nepoţelul meu când a fost cu colindul. Mi-am amintit de cele câteva dimineţi din preajma Crăciunului în care mâncam covrigi şi biscuiţi de la colindat, în ceai. Un mic dejun bun, mai mulţi ani la rând. Mai primeam şi bolindeţi, nişte colăcei împletiţi. Făcea şi bunica mea, îi cocea în ţest, pe vatră. Acum prea puţini mai coc, găseşti la magazin de toate. Ţestul nu mai e de mult pe vatră, iar vatra e acum părăsită. Nu-mi mai amintesc bine când am fost cu colindul ultima dată. Au fost sigur '97 şi '98, apoi '00 sau '01, şi gata. Cu oameni cu care acum nu mai am nicio legătură, în afară de sora mea. '97, primul revelion cu prietenii, 2003, primul an în care n-am stat acasă de sărbători şi anul în care m-am desprins cu adevărat de satul meu. M-am dus acasă numai pentru o zi, iar Ajunul mi l-am petrecut pe drum înapoi, parcurgând pe jos, prin viscol, cei 15 km de şosea înzăpezită pentru a ajunge la gară şi făcând de două ori mai mult cu ultimul tren care a mai reuşit să plece spre Bucureşti, de unde peste două zile urma să plec la Hamburg. Asta da desprindere.

Ce însemnau sărbătorile până atunci? Tăiam porcul, mergeam cu colindul, luam aghiazmă la Bobotează. Până la o vârstă, în dimineaţa de Crăciun stăteam la coada cu copii pentru împărtăşit. Mai târziu, stăteam şi la coada pentru spovedit şi la toată slujba. Şi ţineam post. Sărbătorile însemnau revelion cu prietenii şi neapărat discotecă în serile de Crăciun, ca în mai toate serile de week-end. Brad nu mai aveam de mulţi ani.

Ce înseamnă sărbătorile de atunci? Niciun Crăciun acasă, la ţară. Nici porc, nici colindat, nici discotecă. Au mai fost un Crăciun & revelion la Barcelona, nu-ţi doreşti să fii în centrul Barcelonei în seara de 31 decembrie. Apoi Crăciun în altă familie-casă-oraş, care are şi brad. Cu tot mai puţin post-biserică-spovedit-împărtăşit. Dar cu oameni de zăpadă, din nou.

Mandarina mea cu frunză

2009-12-23T23:49:00.000+02:00

Îmi aminteşte de portocalele cu frunze de la Shanghai, erau atât de bune. Şi de cum voiam să umplu coşul bicicletei o dată, dar n-am mai apucat. Grămezi întregi de portocale cu frunze am mai văzut în Italia, sunt chiar acum în piaţă,în pieţe.

Homelessul de pe scara mea

2009-12-18T11:45:00.000+02:00

Îl vedeam din când în când, seara, stând pe caloriferul de la intrarea în bloc. Avea mai multe sacoşe colorate şi curate, un bagaj destul de ordonat. Nu mirosea urât. Nu scotea niciun sunet şi ţinea mereu capul în piept. Eram curioasă ce e cu el, dar mi-a fost jenă să-i vorbesc, circulau mereu oameni pe acolo. Adică, nu e normal să vorbeşti cu un vagabond, nu? Nu trebuie să-ţi pese, nu e problema ta, gândeşte-te mai întâi la tine - asta e gândirea cea mai sănătoasă, aşa-i? Dacă-i ajuţi, o faci pentru tine, ca să te simţi mai bun. Şi-apoi, dacă nu sunt nebuni, sigur sunt beţivi şi leneşi, asta gândim cei mai mulţi dintre noi. ("Societatea îi respinge pe leneşi", scriam în liceu, într-un eseu despre muncă, în confirmarea şi laudele profesoarei.)

Totuşi, e acolo, nu pot să mă prefac că nu există. Într-o zi l-am găsit lângă caloriferul de la etajul 1, stătea pe un scaun, cu sacoşele lângă el. Tot cu capul în piept. A locuit aici, la etajul 1, l-au evacuat acum şase luni, pentru că nu a plătit întreţinerea. (Dacă eşti homeless şi relativesless, te adăposteşti pe scara fostului tău bloc, cât mai aproape de uşa dincolo de care ai locuit). Are 55 de ani, nu are copii. Mai stă pe la un văr şi pe la un unchi. Nu mai lucrează din 1993. Nu s-a plâns, nu mi-a cerut nimic. Doar să-i spun dacă aflu de o garsonieră confort 3 de închiriat. Am stat pe vine, ca să-i văd faţa. S-a uitat o vreme în ochii mei, dar, pe măsură ce discutam, apleca tot mai mult capul în piept. (Un vecin s-a oprit să asculte ce vorbim. L-am ignorat, el chiar nu există. Mai ales că, înfofolită de iarnă cum eram, nici nu-mi vedea faţa, decât dacă s-ar fi aşezat şi el pe vine.)

Acum mă-ntreb ce-am rezolvat cu asta, pentru că nu pot să-l ajut, nici n-o să vorbesc de-acum cu toţi homeless-ii când îi văd pentru prima dată, nici măcar cu cei de pe scara mea. Şi nici nu sunt garsoniere confort 3 de închiriat prin cartier. Nu mă pot hotărî dacă să-i dau omului o supă caldă. Ce înseamnă să ajuţi? De ce să ajuţi? Pe cine?

scrisoare, trei

2009-12-15T14:05:00.000+02:00

Aveţi o scrisoare, din Anglia, zice poştaşul şi mă priveşte cumva, curios. Eu am schiţat un zâmbet, în timp ce mă bucuram că am deschis uşa. Ceea ce nu fac decât foarte rar, în timp ce apăsam clanţa chiar mă întrebam ce e cu mine. Dar n-am zis nimic. Aţi fost la Londra? încearcă el din nou. Nu, sora mea e acolo. Şi, nu vă „cheamă“? zice, ca şi cum asta ar aduce oricui fericirea. Poate o să merg în vizită, mă prefac eu că nu înţeleg. Eh, acolo poţi să mergi şi să munceşti, insistă, şi mă priveşte ca pe cineva care nu ştie să profite de o şansă. Depinde ce vrei să faci..., zic, cu tonul cuiva care n-are nicio grijă pe lume. Mă priveşte mirat: Eh, pentru noi, românii... Oare ce viaţă are omul ăsta? Oare cât de mult îşi doreşte să-şi care geanta prin ploile londoneze?

Nu i-am mai spus că mama mea e în Italia. Nici că am fost în China. Sau că am prieteni în Spania care ar putea oricând „să mă cheme“. Da, a fost o vreme în care familia mea era răspândită în patru ţări. Acum, în trei. Dacă nu m-aş fi întors din China, România n-ar mai fi fost printre ele. Şi nu, n-au plecat în Italia sau în Anglia.

Aburi

2009-12-09T23:01:00.000+02:00

Când vine frigul, apa de la robinet e prea rece şi nu mai pot sta desculţă pe gresie. Dar îmi place atât de mult să scot aburi. Merg pe stradă şi suflu din când în când ca un mic dragon, dau oxigenul, umezeala şi căldura mea. Răsuflarea se transformă în apă şi gheaţă, şi privesc norişorii de ceaţă, nevenindu-mi să cred că eu i-am produs.

Jucării

2009-12-03T10:25:00.000+02:00

Oricât de mult mi-aş dori să menţionez autorul şi titlul lucrării, nu găsesc. Îmi amintesc numai că era o expoziţie temporară la Muzeul de Artă Contemporană din Shanghai, prin octombrie anul trecut.

Am aflat de la Medeea că instalaţia se numeşte The Real Toy Story şi a fost realizată de fotograful Michael Wolf..

Восьмое Марта

2009-11-25T14:13:00.000+02:00

Aceasta este singura poezie pe care o ştiu cap-coadă. Şi singurele fraze pe care le pot spune în rusă. Am învăţat-o în clasa a VI-a, pe când studiam limba rusă (preferata mea, după portugheză). Am scris-o prima dată anul trecut, după cincisprezece ani. La Shanghai, ca să o corecteze Serghei. Cred că treceau şi ani întregi fără să-mi amintesc de ea, stă ascunsă undeva, o recit din când în când, îmi place moliciunea limbii ruse. Poezia îmi aminteşte de vremuri şi locuri atât de îndepărtate.

Завтра утром нашу маму

Мы поздравим с женским днём

За труды любовь и ласку

мы в подарок принесем

наши летние отметки

пожеланья и привет.

Se întorc

2009-11-12T16:09:00.000+02:00

Căsuţele de porumbei se întorc. După ce au poposit o vreme pe Liternet. Şi uite aşa se vede lumea din căsuţa mea, prin ochii mei de porumbel.

Căsuţe de porumbei
Când mă apropii de blocul meu, cel mai înalt din cartier, încerc să ignor adunarea de pensionare de la colţul blocului, nu le cunosc, nu există. Nu-i privesc în ochi pe cei cu care mă întâlnesc pe scară, în lift, nici atunci când îi salut, nu vreau să le reţin chipul, aş vrea să fiu invizibilă. Ajung la uşa mea – ignorând capul scos cu inocenţă pe uşă, al şefei de palier care vrea să ştie cine trece –, a opta pe dreapta pe coridorul strâmt, lung şi întunecat. Posed una din cele aproape trei sute de cutiuţe din această clădire. De fapt, deţin numai locul gol, căci nici pereţii casei mele nu-mi aparţin, îi împart cu vecinii mei, ne ţinem unii altora de cald. Casa asta are valoare doar prin locul gol din interior, adică prin calitatea ei de vizuină. Pentru asta, trebuie să nu răspunzi la bătăile în uşă.

Încerc să uit că sunt înconjurată din patru părţi de astfel de cutiuţe cu oameni, cu familii întregi, cu animalele familiilor întregi. Cu cratiţe, rufe, televizoare şi periuţe de dinţi. Văd vizuina mea în centrul unei cruci de cutiuţe, are câte o latură comună cu patru dintre ele. Aud zgomote de apă, toată apa din camerele alăturate, discuţii întregi, inclusiv la TV, discuţiile câinilor şi pisicilor, certuri, aud sfârâitul mâncării şi mi se umple cu mirosul ei bucătăria mică şi fără geam, de parcă aici ar fi fost gătită. Şi scârţâitul parchetului, probabil cel de deasupra, când mai am puţin şi adorm, atât de aproape încât mă concentrez câteva secunde să-mi dau seama dacă nu cumva merge cineva pe parchetul meu. Aş vrea să locuiesc la ultimul etaj, pe colţ.

Ştiu că în stânga mă învecinez cu holul lor şi cu camera unică, iar peretele din dreapta e comun cu bucătăria celorlalţi, cu baia şi, desigur, cu încăperea cea mare, 3 în 1 – dormitor, living şi cameră de oaspeţi. Deasupra şi dedesubt cutiuţele sunt organizate la fel, mă leagă de ele, de ei, ţevile care îmi trec prin casă. Calculez câte şanse sunt ca patul alăturat să nu fie aşezat ca al meu, în oglindă, dincolo de zid, şi mă întreb dacă acum, când stau rezemată, cu laptopul în poală, spatele meu se oglindeşte în spatele vecinului care se uită la televizor, şi câţi or mai fi la fel deasupra, până la etajul 9, şi câţi dedesupt. Ca să păstrez liniştea acestei incertitudini, nicicând nu voi intra în cele patru garsoniere învecinate.

Doar pe balcon reuşesc să scap de conştientizarea prezenţei unor străini în jurul meu. Deşi balconul, lung cât lăţimea casei, se învecinează doar prin geamuri mate şi colorate cu balcoanele alăturate, abia aici uit, în sfârşit, de cele patru garsoniere care îmi îmbracă pe dinafară casa, de întregul bloc căruia îi ocup unul din sertare, de coridorul lung şi întunecat, de uşa de la intrare, de intrare. Aici sunt singurele ferestre, adevărata ieşire a casei, pe aici comunic cu Lumea. Şi mă simt norocoasă de fiecare dată pentru că nu blocuri – cu sute de oameni fremătând în cutiuţele lor şi privindu-mă la rândul lor – , ci copaci văd. Copaci cu veveriţe. Alei şi cer. Simt că numai casa mea, suspendată în aer are priveliştea asta, nu şi alte vreo sută cincizeci de balcoane. Identice. Nu mai există nicio casă în jur, nicio fereastră, numai pentru mine străluceşte soarele. Aş vrea să zidesc uşa de la intrare şi să pot ieşi-intra numai pe aici, ca un porumbel.

Ceaţă

2009-11-06T23:44:00.000+02:00

E o ceaţă de te-ai plimba toată noaptea.

Cărţi, cărţi

2009-11-02T20:38:00.000+02:00

Răzvan Petrescu – Eclipsa, Allfa, 1996
Răzvan Petrescu – Mici schimbări de atitudine, Allfa, 2003
António Lobo Antunes – Ordinea naturală a lucrurilor, Humanitas, 2009
Boris Vian – Spuma zilelor, Humanitas, 2003

De la FILB m-am ales cu patru cărţi, toate cu autografe. În ordine:

Philip Ó Ceallaigh – Şi dulce e lumina, 2009 - A câştigat-o Elena Vlădăreanu, pentru întrebarea "Ce e cu piftia încălzită?" pusă autorului bulgar Alek Popov, de fapt, traducătorului care a citit versiunea în limba română a fragmentului din romanul Missiya London. Elena o avea deja, eu eram prin preajmă. Autorul era şi el prin preajmă.

Filip Florian, Matei Florian– Băiuţeii, Polirom, 2006 - Mi-am cumpărat-o de acolo, tocmai anunţase Marius Chivu că e cât o bere, sau cât două. 2*autograf Florian.

Radu Pavel Gheo – Numele mierlei, Polirom, 2008 - Am câştigat-o alergând repede cu paharul cu vin fiert şi cu un covrig până la Vasile Ernu. Pentru autograf, n-am mai alergat.

Elena Vlădăreanu – Spaţiu privat, Cartea Românească, 2009 - Proaspătă, aburindă, tocmai apăruse, cadou de la autoare. Cu autograf şi cu desenul visului din noaptea precedentă.

Castane

2009-10-22T16:45:00.000+03:00

M-am rătăcit prin Obor, dar am găsit!

Castane...

Erau într-un singur loc, ascuns, mai ales pentru cine nu e familiarizat cu labirinturile de acolo. Acum fierb deja. Piure de castane, mmm, n-am mai mâncat de un an. Am şi negociat, ca în China! Acolo erau mai multe, mai mult, mai aproape de casă şi mai ieftine, uneori erau gata curăţate, şi cât mă bucur că am găsit. O să mă apuc de cultivat castani.

Bun venit în raftul meu

2009-09-13T15:27:00.000+03:00

Cortázar, Julio – Armele secrete, Humanitas, 2007
Echenoz, Jean – Înalte şi blonde, Leda, 2008
Au stat o vreme pe noptieră până mi-am făcut timp pentru ele.

China în buzunarul meu

2009-09-04T17:52:00.000+03:00

50 de yuani într-un buzunar de mult nedeschis, cam de un an...
Bancnota de 20 are pe spatele lui Mao peisajul meu preferat, cel despre care am povestit aici.

Floarea-soarelui

2009-08-18T16:11:00.000+03:00

...nemişcată, cu capul mereu plecat, întunecată, ca nişte ochi orbiţi.

Cum o fi să fii...

2009-08-11T23:09:00.000+03:00

casă părăsită pe bulevardul Aviatorilor?

Cărţi în praf liber

2009-08-07T14:57:00.000+03:00

Se renovează mica bibliotecă de la parterul blocului în care locuiesc. Sau numai faţada. Sau...
Nu mai e geamul care se întindea pe un întreg perete, cel mai lung, muncitorii lucrează de zor. Totul se petrece ca la orice altă lucrare, nimeni nu s-a gândit să acopere cărţile, dezgolite şi vulnerabile în rafturile lor, cum se văd din stradă, prin praful şantierului.

Cum se vede lumea de pe Negoiu

2009-08-04T13:53:00.000+03:00

Sus, pe munte, e tărâmul norilor. Te învăluie din toate părţile, te mătură, se scurg cu repeziciune dintr-o parte în alta. Norii te fac să te simţi sus.

Mi-a plăcult mult lacul Călţun, mic şi perfect ca o lacrimă a muntelui, ca un ochi de apă în căuşul unei palme de piatră.

Lacul Călţun, de foarte sus.

Lacul Vidraru, departe.

fotografii de Mihai Radi şi Denisse

La indieni

2009-07-28T22:39:00.000+03:00

Am fost la un restaurant indian. Mmmm... Era mâncarea mea preferată în China. Deşi, probabil, mâncarea indiană din China, ca şi cea de aici, nu e tocmai ca-n India. Dar ne-o servea un indian. Iar bucătarul de aici e indian, şi-ţi poate găti ca-n India, să-ţi dea lacrimile de picant.
La Shanghai, în pauza de prânz, ne întrebam aşa: unde mergem? La indieni, la nepalezi, la jiao zi (chinezesc, ieftin, servea jiao zi), la Wan Chai (tot chinezesc, dar mai bun), la japonezi, la Hunan (chinezesc, cu specific Hunan), la mediteranean, la italieni, la Mumu (chinezesc, tăiţei), la Breeze (italian, occidental), la cantină (împinge tava), la Sichuan (chinezesc, provincia cu acelaşi nume, cel mai picant), la coreeni?
Urmează să mai încerc şi unul libanez. Şi chinezesc, desigur, n-am mai mâncat de când am plecat din China.

Zmeiele la mare

2009-07-22T21:37:00.000+03:00

Cărţi de la prieteni

2009-07-21T21:38:00.000+03:00

O mare bucurie: am ridicat de la poştă Basmul Prinţesei Repede-Repede, de Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu. Mi l-a trimis chiar Veronica. Răsfăţată mă simt, căci mi-a mai trimis şi cartea ei Orchestra portocalie, tocmai în China.

De la mare

2009-07-21T21:08:00.000+03:00

A fost şi marea, sper să mai fie anul ăsta. O deconectare reuşită. Ne-am întâlnit, întâmplător, cu o prietenă foarte bună, tocmai sosise pe înserat cu familia şi mergeau hotărâţi spre plajă, în apă. Am înotat şi noi cu ei pe întuneric, mi-a plăcut mult. Marea era caldă şi mai liniştită decât în timpul zilei. O simţeam altfel pe piele, o simţeam. Era mai intim decât ziua, nu era soarele care-ţi intră în ochi, lumina care te invadează, nu vedeai în jur, nu era lume. Vedeai numai stelele. E ca-n burta mamei, am zis eu, deşi nu ştiu de fapt cum e, cum a fost.
În rest, distracţie mare cu nepoţelul meu care zicea "cine a pus sare în mare" şi altele asemenea.

La mure

2009-07-13T21:46:00.000+03:00

Ar trebui să vă simţiţi norocoşi că locuiţi în zona asta, ne-a spus o tanti, probabil o vecină, acum câteva zile, când ieşeam cu bicicletele din bloc. Ne-am adus adus aminte de cuvintele ei în seara asta, pe când mâncam mure lângă calea ferată, la marginea cartierului. Oare câţi bucureşteni au mure prin cartier? :)
E ceva cu zonele prin care trece calea ferată... Şinele marchează o margine, un loc pe unde nu trece mai nimeni. Oamenii merg pe cele două şosele paralele şi perpendicular pe sub pod, nimeni nu acordă atenţie acestui spaţiu. Oamenii din tren, poate, cel mai puţin.
Pustiu şi graniţă. Un loc ferit, aproape numai al tău. Un loc de trecere, o conexiune neconştientizată a micului cartier cu lumea.

Să nu mă părăseşti

2009-07-13T14:44:00.000+03:00

Încet-încet îmi adun cărţile de pe unde le-am lăsat înainte de a pleca în China. Dintr-un geamantan, se adaugă raftului meu Simona Popescu, Volubilis.

Iar Să nu mă părăseşti, de Kazuo Ishiguro, se adaugă listei, nu ştiu cum scăpase. Am observat de curând, după ce am citit-o, mi-a plăcut mult.

Vânt de zmeu

2009-07-10T16:25:00.000+03:00

Vântul ăsta e bun de înălţat zmeiele. De fiecare dată când mă gândesc la zmeie, mă întristez puţin: prima dată când am înălţat zmeul de când ne-am întors în România, mi l-a înghiţit un copac. Era 13 decembrie, bătea un vânt puternic şi ploua în Herăstrău, iar eu m-am încăpăţânat să-l înălţăm. Avea un zbor foarte neregulat, m-am speriat. Tocmai când îl coboram, şi-a prins coada lungă într-un copac înalt, sau copacul l-a prins de coadă... N-am mai reuşit să-l coborâm, ca în China. L-am părăsit acolo. Sper că a ajuns la cineva care se bucură de el. De fiecare dată când trec pe acolo, mă uit la vârful copacului. Un loc bun de înălţat zmeul e parcul Izvor, nu sunt copaci. Eu am mai multe zmeie.

Ce cărţi am mai adus în raftul meu

2009-07-07T13:32:00.000+03:00

De la Bookfest:
Ćosić, Bora – Rolul familiei mele în revoluţia mondială, Art, 2008
Grass, Günter – Toba de tinichea, Polirom, 2007
Borges, Joege Luis – Moartea şi busola. Proză completă 1, Polirom, 2006
Kerouac, Jack – Pe drum, Polirom, 2009
Cortázar, Julio – Idolul Cicladelor, Polirom, 2009
Vian, Boris – Blues pentru o pisică neagră, Univers, 2009

Cadou de la Festasia:
Gordimer, Nadine – La agăţat, Cotidianul, Univers, 2008
Kristeva, Julia – Bătrânul şi lupii, Cotidianul, Univers, 2008

Prima ploaie pe bicicletă

2009-07-01T22:50:00.000+03:00

...de când m-am întors în România.
Mi-a tot fost teamă zilele astea să ies cu bicicleta. Azi nu prea erau nori. La dus a fost bine. La întoarcere m-a plouat serios, dar mi-a plăcut. Nu, nu aveam pelerină.

Jurnalul unei şcolăriţe

2009-06-26T18:36:00.000+03:00

Vreau să merg la filmul Jurnalul unei şcolăriţe (Coreea de Nord, 2006). Pentru că mă interesează cam tot ce se găseşte despre Coreea de Nord, mai ales după ce am fost în China.

Sâmbătă, 27 iun, ora 19
Cinema Scala
În cadrul festivalului de film asiatic Festasia. Pe site-ul lor se spune despre film:

- Primul film produs în Coreea de Nord care va rula într-un cinematograf din România după 1990;
- Aprobat şi completat de Kim Jong-Il;
- A avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes din 2006 - “primul film nord-coreean prezentat vreodată la un festival din Occident“;
- Filmat şi montat extrem de realist;
- Prezintă „faţa umană” a existenţei cotidiene din Coreea de Nord;
- Un produs de propagandă al unei cinematografii controlate de stat, dar atipic pentru realismul socialist cinematografic.

Am fost impresionată când am văzut - în China, proiecţie publică - A State of Mind, un documentar despre două fetiţe gimnaste din Coreea de Nord care se pregătesc pentru Mass Games.
Aş vrea să mai văd şi documentarul The Game of Their Lives.

Radio România Cultural

2009-06-12T17:07:00.000+03:00

Am un nou cotlon (îmi place mult acest cuvânt al tău, Floribunda), Radio România Cultural. Mai ascultasem eu şi în China Timpul prezent (la ora chinezească 16.30 vara, 17.30 iarna), dar acum am descoperit de fapt postul acesta. Ce lume, ce voci, atât de diferite de cele ale radioului pe care îl ascultam. Şi muzica, şi nicio reclamă. Am reuşit să ascult, iată, pentru prima dată, Noua revistă vorbită. Ştiri culturale, şi câte emisiuni literare. Şi a fost şi o scurtă emisiune despre Pintea Haiducul. Să ţi se povestească pur şi simplu biografia lui Pintea Haiducul, ce lume e aceasta?; să înţelegi că chiar a existat, că nu e doar o legendă. Istoria şi actualitatea se împletesc foarte bine. Da, ascultam mai mult muzică la radio decât muzica pe care mi-am adunat-o, pentru că îmi dădea impresia că sunt conectată la ceva, că e o deschidere spre lume, că nu sunt singură în casă (iar în China, de multe ori, internetul nu mergea suficient de bine ca să ascult radio, şi mă simţeam şi mai singură). De acum voi asculta şi Radio România Cultural, un alt tip de conectare. Cultură pe unde cât e ziua de lungă.

Cărţi noi în raftul meu

2009-06-10T11:59:00.001+03:00

Carver, Raymond – Catedrala, Polirom, 2006
Carver, Raymond – Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire, Polirom, 2005
Carver, Raymond – Taci, te rog!, Polirom, 2004
Stoica, Sorin – Jurnal, Polirom, 2006
Stoica, Sorin – O limbă comună, Polirom, 2005
Le-am adăugat şi în lista completă.

Mormântul garofiţelor

2009-06-02T20:27:00.000+03:00

Azi dimineaţă m-am despărţit de garofiţele ofilite. Am explorat spaţiile verzi din jurul blocului, îmi era teamă că nu voi găsi niciun tufiş, căci au împrejmuit de curând totul, cu exces de zel, cu gărduleţe urâte şi brutale, gardurile gardurilor. Dar locuiesc într-un fel de margine, o margine nemargine, un cotlon, aşa că a rămas o bucată izolată şi neîngrădită, cu tufişuri numai bune pentru a depune florile ofilite la umbra lor. Era devreme, linişte, plouase, răsărise şi soarele. Să tot mori pe o vreme ca asta. Să te îngropi pe iarbă, departe.

88

2009-06-02T12:57:00.000+03:00

Caramica, aşa se vede de la etajul 88! Prin geam. Geamul turnului Jin Mao.

Şi în interior.

Fereastra din Shanghai

2009-06-01T10:37:00.000+03:00

Cum ar fi să te trezeşti cu om la fereastra ta de la etajul 13? Se căţărau din când în când să spele geamurile clădirilor. La serviciu, parcă era ok să dai ochi în ochi cu oamenii care atârnau de sus, de la etajul 45. Dar acasă... Acum mă gândesc că poate curăţarea asta alpinistă se anunţa cumva, poate prin vreunul dintre anunţurile în chineză şi cu ştampila administraţiei care mai apăreau la intrarea în bloc, pe care mă bucuram că nu le înţeleg...
Aceasta era fereastra mea. Aici mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţa de apartament la Shanghai.
Seara era cam aşa. N-am găsit o poză fără mine, dar măcar vezi unde e locul omului la fereastră. Bineînţeles, eu îmi aduceam şi o pernă şi stăteam cât puteam de comod. Uneori adormeam, ziua, noaptea,

Bicicleta părăsită

2009-05-29T12:21:00.000+03:00

La Shanghai. Care poate fi povestea bicicletei? Ce se poate întâmpla încât cineva să-şi părăsească bicicleta aşa, pentru totdeauna?
Da, coşurile bicicletelor mai sunt folosite şi drept coşuri de gunoi. Şi eu mai găseam câte un ambalaj, câte o hârtie mototolită. Iar într-o zi, mai aveam o luna de stat în Shanghai, n-am mai reuşit să descui încuietoarea, fusese forţată, voiseră să o fure. De mai multe luni o lăsam în parcarea de afară, nepăzită, şi mă temeam. Singura soluţie a fost tăierea lanţului-cablului, erau nişte muncitori pe acolo, cu tot felul de instrumente.

Cărţi pentru prieteni

2009-05-25T21:55:00.007+03:00

Acum, că tot le-am cumpărat şi raft, vă prezint cărţile mele. Mă tot gândesc că, după ce ce le citesc, rămân acolo, singure. Aş vrea să le împrumut prietenilor. Aşa că, dacă mă cunoşti, dacă vrei să citeşti vreuna dintre aceste cărţi şi nu e printre priorităţile tale să ţi-o cumperi, împrumută.
Sunt aici şi cărţile de la Lucian, care din împrumutate s-au transformat în cadou, câteva cărţi ale lui George, câteva despre China şi chinezi, câteva de literatură chineză. Şi o carte primită prin poştă tocmai în China, chiar de la autoarea ei. Câteva cărţi cu autograf. Şi mai sunt cărţile sustrase dintr-o bibliotecă de cooperativă de provincie, am scotocit cu bucurie prin maldăre de cărţi vechi, părăsite într-un depozit.
Pe măsură ce se adună, le adaug aici. Cărţile nou adăugate vor fi marcate cam aşa. Cărţile adăugate de-a lungul timpului la lista iniţială aici.

Ali, Monica - Brick Lane, Curtea Veche, 2006
Bălăiţă, George – Lumea în două zile, Gramar, 1998
Bănulescu, Ştefan – Cartea Milionarului, Eminescu, 1977
Bart, Jean – Europolis, Minerva, 1980,
Baştovoi, Ştefan – Iepurii nu mor, Polirom, 2007
Baudelaire – Les fleurs du mal. Florile răului, Editura pentru literatură universală, 1967
Bernhard, Thomas – Da, Paralela 45, 2004
Bernhard, Thomas – Vechi maeştri, Paralela 45, 2005
Blandiana, Ana – Poezii, Minerva, 1989
Bolaño, Roberto - Târfe asasine, Curtea Veche, 2009
Bolbol, Liliana – Bucătărie chinezească, Cartea de buzunar
Borges, Jorge Luis – Moartea şi busola. Proză completă 1, Polirom, 2006
Brumaru, Emil – Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, Polirom, 2006
Bulgakov, Mihail – Maestrul şi Margareta, Humanitas, 2008
Călinescu, Matei – Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, Editura pentru Literatură, 1969
Calvino, Italo – Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Polirom, 2006
Caragiale, Mateiu I. – Craii de Curtea-Veche, Cartier, 2006
Carpentier, Alejo – Recursul la metodă, Univers, 1977
Carrière, Jean-Claude – Cercul mincinoşilor. Poveşti folozoficce din lumea întreagă, Humanitas, 2006
Cârstean, Svetlana – Floarea de menghină, Cartea Românească, 2008
Cărtărescu, Mircea - Frumoasele străine, Humanitas, 2010
Cărtărescu, Mircea – Orbitor, vol. 1, Humanitas, 2004
Cărtărescu, Mircea – Orbitor, vol. 2, Humanitas, 2007
Cărtărescu, Mircea – Orbitor, vol. 3, Humanitas, 2006
Cărtărescu, Mircea – Plurivers 1, Humanitas, 2003
Cărtărescu, Mircea – Rem, Humanitas, 2007
Carver, Raymond – Catedrala, Polirom, 2006
Carver, Raymond – Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire, Polirom, 2005
Carver, Raymond – Taci, te rog!, Polirom, 2004
Céline, Louis-Ferdinand – Călătorie la capătul nopţii, Nemira, 2005
Céline, Louis-Ferdinand – Moarte pe credit, Nemira, 2005
Céline, Louis-Ferdinand – Rigodon, Nemira, 2002
Chiva, Ionuţ – 69, Polirom, 2004
Codrescu, Andrei – Casanova în Boemia, Polirom, 2005
Codrescu, Andrei – Mesi@, Polirom, 2006
Cortázar, Julio – Armele secrete, Humanitas, 2007
Cortázar, Julio – Idolul Cicladelor, Polirom, 2009
Cortázar, Julio – Şotron, Polirom, 2005
Cosaşu, Radu – Opere III: Cinci ani cu Belphegor, Mătuşile din Tel Aviv, Polirom, 2009
Ćosić, Bora – Rolul familiei mele în revoluţia mondială, Art, 2008
Dobrescu, Caius – Deadevă, Paralela 45, 1998
Dostoievski, Fiodor M. – Idiotul, 2 vol., Adevărul, 2009
Drumea, Domnica – Crize, Vinea, 2003
Dumitrescu, Geo – Cele mai frumoase poezii
Duras, Marguerite – Amantul, Humanitas, 2002
Echenoz, Jean – Lac, Babel, 1992
Echenoz, Jean – Eu plec, Art, 2007
Echenoz, Jean – Înalte şi blonde, Leda, 2008
Eliade, Mircea – Nuntă în cer, Humanitas, 2003
Erofeev, Venedikt – Moscova – Petuşki, Cartier, 2004
Erofeev, Victor – Frumoasa rusoaică, Paralela 45, 2006
Fântâneru, Constantin – Interior, Polirom, 2006
Flaubert, Gustave – Bouvard şi Pécuchet, Univers, 1984
Florian, Filip – Zilele regelui, Polirom, 2008
Florian, Filip, Florian, Matei – Băiuţeii, Polirom, 2006
Foarţă, Şerban – Rimelări, Cartea Românească, 2005
Frisch, Max – Eu nu sunt Stiller, Polirom, 2002
Frisch, Max – Numele meu fie Gantenbein, Cotidianul, Univers, 2008
García Márquez, Gabriel – Un veac de singurătate, Rao, 2007
Generatia '80 în proză scurtă, Paralela 45, 1998
Gheo, Radu Pavel – Numele mierlei, Polirom, 2008
Giurgiu, Eugen – Brăţara de aur, Curtea Veche, 2006
Gogol – Serile în cătunul Dikanka, Editura pentru Literatură, 1961
Gordimer, Nadine – La agăţat, Cotidianul, Univers, 2008
Granet, Marcel – Religia chinezilor, Artemis, 2004
Grass, Günter – Toba de tinichea, Polirom, 2007
Grimmelshausen – Simplicius Simplicissimus, 2 vol., Editura pentru Literatură, 1967
Harms, Daniil – Mi se spune capucin, Polirom, 2007
Helft, Claude – Mitologia chineză, Meteor Press, 2006
Hesse, Herman – Lupul de stepă, Rao
Hesse, Herman – Siddhartha. Călătoria spre Soare Răsare, Rao
Hocke, Gustav René – Manierismul în literatură, Univers, 1998
Horia Simionescu, Mircea - Breviarul. Historia calamitatum, Humanitas, 2007
Horia Simionescu, Mircea - Bibliografia generală, Humanitas, 2007
Horia Simionescu, Mircea - Toxicologia sau Dincolo de bine şi dincoace de rău, Humanitas, 2007
Hrabal, Bohumil – L-am servit pe regele Angliei, Pralela 45, 2004
Ianuş, Marius – Ştrumfii afară din fabrică!, Cartea Românească, 2007
Ignat, Mihai – Klein spuse Klein, Cartea Românească, 2005
Inoue, Yasushi – Lupul Albastru. Povestea lui Genghis-han, Humanitas, 2003
Ion, Vera – Vitamine, Cartea Românească, 2006
Iova, Gheorghe – Călare pe muşcătură, Paralela 45, 1998
Iovan, Ion – Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, Curtea Veche, 2008
Ishiguro, Kazuo – Să nu mă părăseşti, Polirom, 2006
Ivănescu, Cezar – Doina. Poezii, Cartea Românească, 1983
Ivănescu, Cezar – La Baaad, Cartea Românească, 1979
Jian, Ma – Scoate limba!, Curtea Veche, 2008
Joyce, James – A Portrait of the Artist as a Young Man, Bantam Classic, 2005
Kerouac, Jack – Cartea viselor, Cotidianul, Univers, 2007
Kerouac, Jack – Pe drum, Polirom, 2009
Kristeva, Julia – Bătrânul şi lupii, Cotidianul, Univers, 2008
Lagerkvist, Pär – Piticul, Humanitas, 2003
Lampedusa, Giuseppe Tomasi di – Ghepardul, Humanitas, 2003
Lanling Xiaoxioa Sheng, Cărturarul mucalit de pe măgura cu magnolii – Lotus de Aur, Vaza şi Prunişor de Primăvară, 2 vol., Cartea Românească, 1985
Lao-Tse – Tao-Te-King, Mondero, 2004
Lautréamont – Cânturile lui Maldoror, Institutul Cultural Român, 2007
Lawrence, D. H. – Women in Love, Bantam Classic, 1996
Lobo Antunes, António – Ordinea naturală a lucrurilor, Humanitas, 2009
Ma Jian – Tăiţei chinezeşti, Curtea Veche, 2009
Mallarmé – Poèmes. Poeme, Editura Atlas, 1997
Marías, Javier – Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, Cotidianul, Univers, 2009
Miller, Henry – Sexus, Est, 2005
Mrożek, Sławomir – Opere alese vol I. Proză scurtă, Curtea Veche, 2004
Mrożek, Sławomir – Opere alese. Teatru, 2 vol., Curtea Veche, 2005
Murakami, Haruki – Kafka pe malul mării, Polirom, 2006
Murakami, Ryu – În supa miso, Polirom, 2006
Nedelcovici, Bujor – Grădina Icoanei, Editura Eminescu, 1977
Nuvela chineză medievală, vol. 1 Poznele dragonului trândav, Minerva, 1989
Nuvela chineză medievală, vol. 2 Cămaşa din perle, Minerva, 1989
Nuvela chineză medievală, vol. 3 Şerpoaica albă, Minerva, 1989
Ó Ceallaigh, Philip – Şi dulce e lumina, 2009
Ortega y Gasset, José – Studii despre iubire, Humanitas, 2002
Pamuk, Orhan – Mă numesc Roşu, Curtea Veche, 2008
Pelevin, Viktor – Mitraliera de lut, Curtea Veche, 2006
Petrescu, Radu - Matei Iliescu, Paralela 45, 2007
Petrescu, Radu – Părul Berenicei, Cartea Românească, 1981
Petrescu, Răzvan – Eclipsa, Allfa, 1996
Petrescu, Răzvan – Foxtrot XX, Cartea Românească, 2008
Petrescu, Răzvan – Mici schimbări de atitudine, Allfa, 2003Pişcu, Denisa Mirena – Pufos şi mecanic, Vinea, 2003
Pleşu, Andrei – Despre îngeri, Humanitas, 2003
Poe, Edgar Allan – 18 Best Stories, Dell Publishing
Popescu, Cristian – Un tramvai numit Popescu, Cartea Românească, 2007
Popescu, Dumitru Radu – F, Editura Tineretului, 1969
Popescu, Simona – Lucrări în verde, Cartea Românească, 2006
Popescu, Simona – Noapte sau zi, Paralela 45, 1998
Popescu, Simona – Volubilis, Paralela 45, 1998
Popovici, Iromira – De-ale prinţeselor şi patrupezilor, Curtea Veche, 2005
Preda, Marin – Moromeţii, 2 vol., Cartea Românească, 1977
Proust, Marcel – În căutarea timpului pierdut. Guermantes, Univers, 1989
Rougemont, Denis de – Iubirea şi Occidentul, Univers, 2000
Rushdie, Salman – Copiii din miez de noapte, Polirom, 2007
Rushdie, Salman – Versetele satanice, Polirom, 2007
Saint-Exupery, Antoine de – Le Petit Prince, Folio
Saint-Exupery, Antoine de – Micul prinţ, Rao, 2006
Salinger, J.D. – Nouă povestiri, Polirom, 2001
Saramago, José – Evanghelia după Isus Cristos, Polirom, 2003
Saramago, José – Memorialul mînăstirii, Polirom, 2007
Schmitt, Eric-Emmanuel – Domnul Ibrahim si florile din Coran, Humanitas, 2006
Short Story Masterpieces. 35 Classic American and British Stories from the First Half of the 20th Century, Dell Publishing
Sijie, Dai – Balzac şi micuţa croitoreasă chineză, Polirom, 2002
Sijie, Dai – Complexul lui Di, Polirom, 2004
Sijie, Dai – Într-o noapte fără lună, Polirom, 2009
Simonnet, Dominique – Cea mai frumoasa istorie a iubirii, Paralela 45, 2004
Smith, Zadie – Dinţi albi, Corint, 2007
Soljeniţîn, Alexandr – Arhipeleagul Gulag,vol. 1, Cotidianul, Univers, 2008
Sorescu, Marin – Trei dinţi din faţă, Art, 2007
Sorokin, Vladimir – Inimile celor patru, Art, 2008
Stanca, Dan – Apocalips amânat, Gramar, 1999
Stoica, Sorin – Jurnal, Polirom, 2006
Stoica, Sorin – O limbă comună, Polirom, 2005
Suceavă, Bogdan – Miruna, o poveste, Curtea Veche, 2008
Swift, Jonathan – Călătoriile lui Gulliver, Minerva, 1971
Ţoiu, Constantin – Însoţitorul, Editura Eminescu, 1981
Tolstaia, Tatiana – Zâtul, Curtea Veche, 2006
Ţupa, Răzvan – corpuri româneşti, Cartea Românească, 2005
Vakulovski, Alexandru – Letopizdeţ, Idea, 2004
Vakulovski, Mihail – Nemuritor în păpăşoi, Vinea, 2006
Vargas Llosa, Mario – Teatru, Curtea Veche, 2005
Veteranyi, Aglaja – Raftul cu ultimele suflări, Polirom, 2003
Vian, Boris – Toamnă la Pekin, Univers, 2004
Vian, Boris – Blues pentru o pisică neagră, Univers, 2009
Vian, Boris – Smulgătorul de inimi, Cotidianul, Univers, 2009
Vian, Boris – Spuma zilelor, Humanitas, 2003
Villon, François – Poezii, Minerva, 1983
Vlădăreanu, Elena – europa. zece cintece funerare, Cartea Românească, 2005
Vlădăreanu, Elena – Spaţiu privat, Cartea Românească, 2009
Vosganian, Varujan – Cartea şoaptelor, Polirom, 2009
Wilder, Thornton – Ziua a opta, Univers, 1976
Wodehouse, P.G. – Fulger în plină vară, Polirom, 2003
Yi King. Cartea prefacerilor, Herald, 2003

Sunt un pirat

2009-05-20T17:57:00.000+03:00

Sau o pirată. Temporar. Mi-am făcut operaţie la ochi, chestie necomplicată, de altfel. Înainte de intervenţie mi-au făcut o injecţie "pentru emoţii" :) Apoi îmi venea să râd întruna. "Lăptic de fericire", mi-a spus doctoriţa când am întrebat ce fel de injecţie mi-a făcut. Mă uitam la tavan şi râdeam întruna. Aşa o fi când eşti drogat? Emoţiile mi se ascunseseră toate într-un cotlon, nu mai aveau loc de atâta veselie. În poză e una dintre cele cinci surprrize cu care m-am trezit acasă pe corp, terminaţiile de la firele de la aparatul de monitorizare (da, electrozi se numesc). Nu prea-mi vine să le dau jos, le mai ţin puţin. Încă mai zâmbesc fără motiv.

Mi-e dor

2009-05-13T20:51:00.000+03:00

"Singurătatea nu e cînd eşti singur, singurătatea e cînd ţi-e dor."
Spune Veronica.

Inima

2009-05-12T20:41:00.000+03:00

Azi am mâncat o inimă. Am dat de ea prin oală şi am zis s-o mănânc, că e tot muşchi. A fost o senzaţie ciudată, nu mai mâncasem de mult. N-o să mai mănânc mult timp.

Se întâmpla în Kunming, în octombrie anul trecut

2009-05-12T11:58:00.000+03:00

Metrou ondulat

2009-05-01T06:42:00.000+03:00

Metroul lung, fără despărţiturile vagoanelor. Îmi place să-l privesc când e mai mult gol, de la un capăt la altul, cum se ondulează ca un virme metalic uriaş. Aşa simţi că se întâmplă ceva în timpul călătoriei tale pe sub pământ, te ondulezi cu el. Ai o perspectivă, o deschidere, simţi că viermele are un interior. Un interior luminat. Şi capăt, două capete. Altfel, închis într-un vagon, ai impresia că mergi în întuneric, drept, căci curbele nu-ţi sunt la fel de clare. Nu vezi decât pereţii pe lângă care treci în viteză. Şi, cel mult, dar asta numai la trenurile vechi de-acum, şi mărginaşe, vezi în vagonul alăturat, prin geam, te uiţi spre spaţiul acela cu oameni luminaţi ca spre o deschidere.

Vocea ta

2009-04-29T16:41:00.000+03:00

Tocmai mă gândisem că nu-mi mai amintesc vocea ta, mai multe voci. Azi, când te-am zărit, mi-am amintit-o. Te auzeam vorbind în gând, fără să înţeleg ce spui, ca atunci când visezi că-ţi vorbeşte cineva.

Zgârie-norul meu de gelatină

2009-04-24T16:38:00.001+03:00

Clădirea asta mi-a dat prima dată senzaţia că zgârie-norii sunt translucizi şi gelatinoşi. A devenit apoi preferata mea. Foto de Serghei Titarenko. Deh, eu nu locuiam aşa aproape.

Vânt

2009-04-24T15:22:00.000+03:00

În China nu era vântul ăsta fantastatic la intrarea-ieşirea de la metrou. Nu era deloc. Curenţi de aer. Îmi place aşa de mult!
Iar la Aviatorilor e întotdeauna un curent puternic în faţa clădirii înalte de birouri. E ca un loc privilegiat, cu turbulenţe. Să treci dinspre staţia de autobuz spre staţia de metrou, după-amiaza, când soarele se apropie de orizont. Locul ăla e numai vânt şi lumină aurie orizontală. Şi oameni trecând în toate părţile, fără ei n-ar fi la fel. Să-ţi laşi părul desfăcut vântului şi să ai muzică în urechi.

magnoliile

2009-04-10T20:06:00.000+03:00

Neapărat să treci zilele astea pe Ion Mihalache să vezi magnoliile înflorite în curţi. Şase ani la rând le-am privit. Apoi, doi ani am făcut pauză. Doi ani la rând am privit pomii înflorind la Shanghai, căci şi acolo înfloresc pomii. De acum voi privi magnoliile din nou.

Orange skins dried beans

2009-04-07T21:15:00.000+03:00

Rătăciesem hârtia, am găsit-o de curând. Hârtia pe care mi-am notat, ultima dată când am fost la acel restaurant chinezesc, unele traduceri ale felurilor de mâncare din meniu.
Small white bean cooks the hoof to be colored
Sacrificial platoon cooks does the cowpea
Raw material for medicine cooks the fish head
Sour radish horse's hoof cooks the old duck
Sour callipteris esculenta root noodle soup
Does the bean curd maiden hair tripe
Digs up the entire eggplant
The peanut fries the chicken
The sauce explodes the beef meat
Ices the squid
Explodes fries Pig large intestine
The salt fries the meat of cake
Boils the pig blood sichuan style
Cooks in soy mixes the lotus root
Soaks the pepper hairtail
Fragrant spicy duck tongue
Harshly stings the head
Red oil pig's front trotters
Seahorse bull's penis cup
Wild herbs cooks the finless eel
Cel mai mult îmi place: Orange skins dried beans
Tot aş fi scris, dar m-am oprit aici. Aşa era tot meniul. Dar avea poze.

zâmbeam

2008-10-23T05:21:00.000+03:00

Ziua naţională a Chinei. Trei zile de sărbătoare

2008-10-01T11:39:00.000+03:00

dacă te simţi singur

2008-09-29T07:09:00.000+03:00

...lasă ferestrele deschise, să şuiere vântul şi să foşnească perdelele.

...în ţara minunilor

2008-09-27T11:30:00.000+03:00

Când plouă la Shanghai

2008-08-19T07:59:00.000+03:00

Când e soare la Shanghai

2008-08-19T07:56:00.000+03:00

De cine mi-e mie frică

2008-08-19T07:51:00.000+03:00

Mai mulţi titirezi zburători

2008-08-19T07:50:00.000+03:00

titirezul zburător

2008-07-18T04:37:00.001+03:00

2008-07-18T04:37:00.000+03:00

2008-07-18T04:36:00.000+03:00

Vara, la Shanghai, bărbaţii poartă şosete de dres

2008-07-18T04:29:00.000+03:00

cum să adormi păpuşa

2008-07-15T17:00:00.000+03:00

Colecţia mea de fluturi

2008-07-11T03:24:00.000+03:00

maci chinezeşti

2008-07-04T12:34:00.000+03:00

În România am văzut mulţi-mulţi printre şinele de cale ferată.

închişi, uscaţi, oblici

2008-07-04T12:16:00.000+03:00

Noaptea trecută am visat că aveam ochii oblici. Mă uitam în oglindă şi nu înţelegeam de ce sunt aşa, mai închişi. Apoi am observat că nu sunt numai închişi, ci şi cam traşi spre tâmple. Părea să fie de la prea mult stat cu ochii deschişi în soare, păreau uscaţi. Încercam să-i deschid mai mult, dar nu se putea.

Atunci mi-am dat seama, în vis, că sunt în China şi că ochii mei s-au făcut chinezeşti.

Noul meu zmeu

2008-03-09T17:16:00.000+02:00

Zapada mare la Shanghai

2008-03-09T17:05:00.000+02:00

Ceea ce un chinez de varsta mea a numit "the heaviest snow since I born" :)

2008-03-09T17:01:00.000+02:00

2008-02-14T02:13:00.000+02:00

2008-02-14T02:10:00.001+02:00

Bucura-te de priveliste

2008-02-14T01:56:00.000+02:00

Coperte

2008-02-13T01:27:00.000+02:00

Imi plac copertele cartilor chinezesti. Majoritatea sunt sobre, sumbre. Simple.

Cartile sunt incredibil de ieftine. Am vazut traduceri in chineza ale unor clasici rusi: 3 yuan-1 RON!

Tot pe plaja

2008-02-13T01:22:00.000+02:00

Pe o insula tropicala din sudul Chinei

2008-02-13T01:09:00.000+02:00

Floarea-soarelui

2007-11-19T00:56:00.000+02:00

Pana la urma am gasit-o. La gradina botanica :)

copii

2007-11-19T00:53:00.000+02:00

Zmeul meu

2007-11-19T00:48:00.000+02:00

Afacere de familie

2007-11-19T00:41:00.000+02:00

De la ei imi cumpar lapte de soia si tofu. Aici lucreaza intreaga familie. Cateodata ii gasesc la masa. Unul dintre ei se ridica, serveste clientii, apoi isi continua masa.

Cu bicicleta pe rau

2007-11-19T00:39:00.000+02:00

Din partea de vest (Pu Xi ) poti trece cu bicicleta in partea de est (Pu Dong) peste raul Huang Pu cu unul dintre zecile de vaporase care il traverseza.

mirese

2007-11-19T00:38:00.000+02:00

Vreo douazeci de mirese am vazut intr-o zi intr-un parc din Shanghai. Fac foarte multe poze, cu rochii inchiriate si o intreaga echipa dupa ei. Mireselor li se reface machiajul din cand in cand. Asta cu mult inainte de nunta, poate chiar cu un an, pentru ca la nunta sa poata arata albumul.

sea food

2007-10-08T01:37:00.000+03:00

In timp ce se aproviziona restaurantul :)

Umbrela-curcubeu

2007-10-07T15:42:00.000+03:00

Hagi

2007-09-04T07:23:00.000+03:00

Foarte multi chinezi isi iau si nume englezesc. Faceam misto de un chinez ca are si nume japonez si mai ales comentam numele lui englezesc (si anume Catastrophe!) si i-am zis ca daca tot face colectie de nume ii voi alege si un nume romanesc. Ma apuc eu si studiez nume, ii explic care ce etimologie are si ce inseamna... Dar degeaba, omuletul alesese deja: HAGI. Acum urmeaza sa-mi gaseasca el mie un nume chinezesc :)

Dragostea din tei

2007-09-04T07:21:00.000+03:00

In afara de Consulatul Romaniei – care e deschis, dar nu e in functiune – singura prezenta romaneasca (sau moldoveneasca? nici nu mai stiu...) la Shanghai pana acum a fost Dragostea din tei: de cateva ori melodia remixata si cu versuri chinezesti si de cateva ori insasi piesa originala a vedetelor ozonice; ultima data intr-un retaurant japonez, intre doua selindion. Si mai nou au inceput si telefoanele chinezilor sa cante melodia asta.

Lucia

2007-08-09T06:44:00.000+03:00

V-o prezint pe Lucia, prima mea bicicleta la Shanghai. Dupa numele fetei din Lucia y el sexo, care avea o bicicleta din asta clasica. Are cos, coarne inalte, sa lata, cu arcuri. De mult imi doream bicicleta cu cos. Are cauciucuri argintii, n-am mai vazut niciodata. Si e rrosie. O sa scriu un text despre cum e sa mergi cu bicicleta pe strazile din Shanghai, pline de chinezi pe doua roti. I-as fi pus un nume chinezesc, dar zixingche=bicicleta nu-mi spune nimic si nu suna prea feminin :). De fapt in chineza acelasi nume propriu poate fi al unei fete, dar si al unui baiat. Mi se pare ciudat, tocmai in tara lui Yin si Yang.

Gaina e cocosul

2007-07-20T06:53:00.000+03:00

Sau cum sa faci sa-ti fie sotul fidel.
Cativa chinezi mi-au spus ca eu ar trebui sa tin banii in cuplu, asa cum fac chinezoaicele. Si cred ca asa este, pentru ca la restaurant imi intind mie meniul, dar si nota de plata. Se vorbeste asa, printre expati, ca femeile din Shanghai sunt cam afurisite (adica mai afurisite decat in restul lumii). Ca nu stiu si nu vor sa gateasca si sa faca curat, ca sunt prea autoritare. Nu cunosc destule cazuri deocamdata, asa ca nu pot sa ma pronunt. Dar profa de chineza mi-a povestit despre doi fosti colegi de facultate, casatoriti: cam 25 de ani, castiga intre 400 si 600 euro fiecare, iar sotiile lor le lasa doar 150 euro pe luna si vor sa stie pe ce cheltuie ei fiecare banut. (La un momentat dat unul nu mai avea decat cartela de transport, pentru ca isi terminase ratia pe luna respectiva.) Nevestele ii obliga astfel sa le fie fideli, fiind convinse ca atata timp cat un barbat nu are bani, nicio femeie n-ar accepta sa-i fie amanta. In plus, refuza sa aiba orice fel de activitate in timpul liber, si bineinteles ca nici sotul nu are voie sa se duca undeva sau sa faca ceva fara sotie. E un fenomen care merita cerecetat mai indeaproape.

2007-07-09T03:10:00.000+03:00

Branza cu aroma de kiwi

Asta e mai mult pentru romanii plecati pe alte meleaguri, frati de suferinta eventual in aceasta chestiune lactata: branza. Pai la chinezi nu se gaseste decat o imitatie nereusita, super procesata, iar branza importata din Europa e foarte scumpa si n-are nici pe departe gustul de branza de oameni (= facuta de tarani). Dupa o tentativa nereusita de a primi nepretuitul produs din Romania, tot tipul care mi-a zadarnicit planul m-a si salvat, dandu-mi ideea sa o fac singura. Renuntatsem de mult la idee, cand niste prieteni din Londra mi-au zis ca ei au incercat cu cheag si n-a mers, ca laptele din comert mai are prea putina grasime. Am lasat laptele intr-un vas cam o noapte, la temperatura camerei, apoi l-am pus la scurs intr-o sita+strecuratoare. Si a iesit o branza dulce foarte buna, fara cheag si fara procesari. Dintr-un litru de lapte - cam 300g. Ma gandesc sa incerc si iaurt :), fiindca chinezii produc numai iaurt dulce. Chhh! Si intr-o zi am pus putin iaurt in laptele-viitoare-branza, ca sa se transforme mai repede. Iaurtul era cu kiwi, asa ca branza mea a iesit cu aroma...
Pofta buna!

Viata ca un frigider gol

2007-06-21T07:08:00.000+03:00

Obisnuiam sa merg la piata si sa cumpar de toate pentru o saptamana. Umpleam frigiderul si ma miram de ce nu mai e loc. Bineinteles ca nu apucam sa pregatesc tot si se mai stricau sau nu mai erau proaspete.
Apoi am vazut cum chinezii trec de la piata doar cu o sacosa mica, fac cumparaturi doar pentru o zi, sau chiar numai pentru o masa. Am inceput sa fac si eu ca ei si de atunci totul este mai simplu. Sa nu stii, sa nu-ti pese ce o sa mananci a doua zi. Sa te hotarasti atunci, cu putin inainte de a pregati masa si a merge la cumparaturi, sa vezi ce legume iti fac cu ochiul la piata.
Apoi ajungi sa traiesti asa, sa nu-ti pese ce va fi maine. Sa vrei sa faci si sa gandesti azi doar atatea cate poate cuprinde ziua de azi. Sa nu-ti indesi visurile, planurile si proiectiile in frigider si sa le scoti peste un an, mirandu-te ca nu mai sunt proaspete. Maine nu exista azi, maine va exista doar maine.

blind taxi

2007-06-20T04:24:00.000+03:00

Intr-o dimineata iau un taxi si, ca de obicei, nu ma uit deloc la sofer - e stingheritor sa nu poti schimba o vorba, de-abia intelege unde vreau sa merg. Imi place mult cu taxiul prin Shanghai, adrenalina. Uneori e ca o cursa de mare viteza, cu obstacole chiar. De data asta insa traficul era foarte aglomerat. La un stop vad ca nu plecam cand se face verde. Cand ma uit, dl taximetrist dormea bine-mersi si s-a trezit abia cand au claxonat din spate. La stopul urmator m-am uitat la sofer si l-am vazut cum adoarme din nou. M-am blocat si n-am stiut cum sa reactionez. Mi-am zis ca mai bine il las sa doarma, ca poate a muncit toata noaptea, saracu'. Stiu ca un somn din asta scurt poate fi foarte odihnitor uneori. Cand au pornit masinile din fata si am vazut ca dansul dormea nestingherit in continuare, am ciocanit in geamul care il desparte de scaunul din dreapta. Mi-a zambit larg, chinezeste si a pornit. Imi era teama sa nu adoarma conducand. Acum il urmaream permanent. Bineinteles ca la stopul urmator a adormit iar. Ma uitam la el blocata, iar trecatorii - cand la mine, cand la soferul adormit. Cand s-a facut verde, am ciocanit din nou sa-l trezesc. Vazand soferul ca nu se mai poate, la stopul urmator a inceput sa cante, sa deschida larg ochii, sa scoata capul pe fereastra, la racoare, ca sa nu mai adoarma. Ca de vorba nu puteam sa-l tin.
Am ajuns cu bine la destinatie, desi nu prea-mi era teama, soferii din Shanghai sunt atat de priceputi in a conduce intr-o ordine haotica, incat ar putea conduce fara probleme si cu ochii inchisi. Nu, nu i-am lasat bacsis. Cred ca e timpul sa-mi iau bicicleta.
De-acum insa ma uit din cand in cand la sofer cand urc in taxi.

Test de fericire

2007-05-21T04:20:00.000+03:00

Daca ai mai avea doar cativa ani de trait, ce ai schimba in viata ta? Ce ai face sau, mai ales, ce nu ai mai face? Daca raspunsul este „Nu as schimba nimic, as face exact ceea ce fac acum“, inseamna ca esti fericit. E ok si daca ai multe de schimbat. Mai naspa e daca raspunsul este „nu stiu“. Cine are curaj, sa(-si) raspunda.
Dar daca n-ar mai fi nimic peste cativa ani (sfarsitul lumii, pe romaneste)? Raspunsul ar fi acelasi?
De exemplu, de cand am aflat ca distrug parcul de langa mine ca sa mai construiasca un zgarie-nori… e aiurea, ma raportez altfel la el. E absurd ca nu va mai fi si deja ma duc mai des si incec sa ma bucur mai mult de el.
Raspundeti, chiar si anonim, sunt curioasa. Apoi raspund si eu, poate tot anonim :)