"[...]unul dintre ei povesti că întotdeauna, înainte de a se apuca de secerat, se plimba pe câmp ţipând, astfel încât iepuraşii pitiţi în iarbă să se poată salva.
— Cei care n-au noroc rămân între lamele secerătorii. Într-un an am găsit trei: unul fără urechi, altul cu lăbuţele din spate tăiate, iar al treilea retezat în două. În verile când i-am alungat, nici unul n-a fost prins în lamele secerătorii." (Arto Tapio Paasilinna, Anul iepurelui)
Eu, primăvara trecută, agitându-mă pe lângă pomişorii care urmau să fie săpaţi şi adunând toţi melcii ca să-i duc departe, în iarbă. Plouase, erau atât de mulţi.
Şi altădată, un melc. Era o curte sălbatică, plină de ierburi înalte. Am găsit un melc şi l-am aruncat mai departe în iarbă, ca să nu-l calce careva. Apoi am uitat de el, ne-am plimbat încoace şi-ncolo şi am călcat pe el chiar eu. Din când în când îmi amintesc de el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu