Jurnalul unei şcolăriţe

Vreau să merg la filmul Jurnalul unei şcolăriţe (Coreea de Nord, 2006). Pentru că mă interesează cam tot ce se găseşte despre Coreea de Nord, mai ales după ce am fost în China.

Sâmbătă, 27 iun, ora 19
Cinema Scala
În cadrul festivalului de film asiatic Festasia. Pe site-ul lor se spune despre film:

- Primul film produs în Coreea de Nord care va rula într-un cinematograf din România după 1990;
- Aprobat şi completat de Kim Jong-Il;
- A avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes din 2006 - “primul film nord-coreean prezentat vreodată la un festival din Occident“;
- Filmat şi montat extrem de realist;
- Prezintă „faţa umană” a existenţei cotidiene din Coreea de Nord;
- Un produs de propagandă al unei cinematografii controlate de stat, dar atipic pentru realismul socialist cinematografic.

Am fost impresionată când am văzut - în China, proiecţie publică - A State of Mind, un documentar despre două fetiţe gimnaste din Coreea de Nord care se pregătesc pentru Mass Games.
Aş vrea să mai văd şi documentarul The Game of Their Lives.

Radio România Cultural

Am un nou cotlon (îmi place mult acest cuvânt al tău, Floribunda), Radio România Cultural. Mai ascultasem eu şi în China Timpul prezent (la ora chinezească 16.30 vara, 17.30 iarna), dar acum am descoperit de fapt postul acesta. Ce lume, ce voci, atât de diferite de cele ale radioului pe care îl ascultam. Şi muzica, şi nicio reclamă. Am reuşit să ascult, iată, pentru prima dată, Noua revistă vorbită. Ştiri culturale, şi câte emisiuni literare. Şi a fost şi o scurtă emisiune despre Pintea Haiducul. Să ţi se povestească pur şi simplu biografia lui Pintea Haiducul, ce lume e aceasta?; să înţelegi că chiar a existat, că nu e doar o legendă. Istoria şi actualitatea se împletesc foarte bine. Da, ascultam mai mult muzică la radio decât muzica pe care mi-am adunat-o, pentru că îmi dădea impresia că sunt conectată la ceva, că e o deschidere spre lume, că nu sunt singură în casă (iar în China, de multe ori, internetul nu mergea suficient de bine ca să ascult radio, şi mă simţeam şi mai singură). De acum voi asculta şi Radio România Cultural, un alt tip de conectare. Cultură pe unde cât e ziua de lungă.

Cărţi noi în raftul meu

Carver, Raymond – Catedrala, Polirom, 2006
Carver, Raymond – Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire, Polirom, 2005
Carver, Raymond – Taci, te rog!, Polirom, 2004
Stoica, Sorin – Jurnal, Polirom, 2006
Stoica, Sorin – O limbă comună, Polirom, 2005
Le-am adăugat şi în lista completă.

Mormântul garofiţelor

Azi dimineaţă m-am despărţit de garofiţele ofilite. Am explorat spaţiile verzi din jurul blocului, îmi era teamă că nu voi găsi niciun tufiş, căci au împrejmuit de curând totul, cu exces de zel, cu gărduleţe urâte şi brutale, gardurile gardurilor. Dar locuiesc într-un fel de margine, o margine nemargine, un cotlon, aşa că a rămas o bucată izolată şi neîngrădită, cu tufişuri numai bune pentru a depune florile ofilite la umbra lor. Era devreme, linişte, plouase, răsărise şi soarele. Să tot mori pe o vreme ca asta. Să te îngropi pe iarbă, departe.

88

Caramica, aşa se vede de la etajul 88! Prin geam. Geamul turnului Jin Mao.


Şi în interior.

Fereastra din Shanghai

Cum ar fi să te trezeşti cu om la fereastra ta de la etajul 13? Se căţărau din când în când să spele geamurile clădirilor. La serviciu, parcă era ok să dai ochi în ochi cu oamenii care atârnau de sus, de la etajul 45. Dar acasă... Acum mă gândesc că poate curăţarea asta alpinistă se anunţa cumva, poate prin vreunul dintre anunţurile în chineză şi cu ştampila administraţiei care mai apăreau la intrarea în bloc, pe care mă bucuram că nu le înţeleg...
Aceasta era fereastra mea. Aici mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţa de apartament la Shanghai.
Seara era cam aşa. N-am găsit o poză fără mine, dar măcar vezi unde e locul omului la fereastră. Bineînţeles, eu îmi aduceam şi o pernă şi stăteam cât puteam de comod. Uneori adormeam, ziua, noaptea,